Dragul meu,
Hai să îți povestesc despre fiica ta (cea mare)! Îți amintești că ne amuzam mereu și spuneam despre Zara că e o “piatră tare”? Iubitule, ne-am înșelat: copila aceasta nu e o piatră; e o stâncă.
Aș vrea să fii aici să o vezi. E așa de puternică! I-am spus despre moartea ta la aproximativ 24 de ore după ce ai plecat. Am așezat-o pe genunchii mei și am întrebat-o dacă își amintește ce i-ai povestit tu despre petrecerea aceea frumoasă care are loc în Cer, unde merg oamenii care pleacă de pe pământ. Mi-a răspuns cu zâmbetul pe buze și cu entuziasm “da, mami”. Am anunțat-o că cineva drag, la care nu ne așteptam, a plecat acolo. I-am spus că îmi pare atât de rău, dar acel cineva e “tati”. M-a privit direct în ochi și m-a întrebat de trei ori consecutiv:
“Tati? Care tati?”
… ca și cum ar mai fi existat un alt “tati” pentru ea pe pământul acesta... altul cu care să râdă și să gătească... altul care să o poarte pe umeri și să o gâdile... altul cu care să planteze zmeură și să construiască fortărețe din cutii de carton… ca și cum ar mai fi un alt “tati” care să o asigure că e frumoasă și iubită, orice ar face.
Nu m-a scăpat din ochi cât timp i-am explicat ce s-a întâmplat: “Iubito, tati a sărit cu parașuta… parașuta era stricată și din cauza aceasta a avut loc un accident. Tati a murit.” A respirat adânc. Nu a plâns. Apoi m-a întrebat “De ce nu a avut grijă să sară cu o parașută bună, care nu era stricată?” Am asigurat-o că ai avut cât se poate de multă grijă, dar parașuta nu prezenta niciun fel de problemă înainte de decolare. Mi-am dat seama că a înțeles ce i-am spus. Apoi m-a întrebat ceva ce m-a surprins:
“Dar Ava, Ava a murit în burtică?”
Am asigurat-o că surioara ei e bine și că urmează să se nască peste câteva ore sau zile. Cu aceeași privire lucidă și matură m-a anunțat: “Mă duc să îi spun la buni că a murit tati” …și a plecat de pe genunchii mei. Timp de trei săptămâni am așteptat și m-am rugat să plângă. Apoi am plâns împreună.
Iubitule, o doare așa de tare! E greu să văd că o inimă atât de fragedă e frântă. Aproape că aș zice că e nedrept… asta, desigur, dacă nu L-aș cunoaște pe Cel care a creat inima ei în primul rând. El e drept indiferent de ce ni se întâmplă nouă. Știu sigur că pe Dumnezeu Însuși Îl doare suferința micuței noastre Zara. Știu, de asemenea, că El – care a făcut totul din nimic, poate să reîntregească o inimă rănită. Aștept să o facă.
Sunt liniștită pentru fiica ta, iubitule. Într-o zi îl va cunoaște pe Cel care l-a chemat pe “tati” acasă, și atunci toate rănile ei vor fi vindecate. Între timp, frumoasa ta micuță continuă să râdă, să fugă, să se joace, să îți ducă dorul... Suntem bine, dragul meu. Ea e (din ce în ce mai) bine.
Te iubesc!
Cu drag și dor,
Soția ta
P.S. Uneori Zara se uită spre cer și spune “Tati, aruncă-mi o bomboană!”.
