Iubitule,
Ai murit. S-a întâmplat așa… ca orice altceva. Repede, fără preaviz. Tu, prietenul meu cel mai bun, nu mai ești aici. Te iubesc si îmi e cumplit de dor de tine! Îmi lipsesc discuțiile și râsul isteric de la miezul nopții, mirosul pielii tale, textura părului tău, vocea ta. Îmi e dor să te văd intrând pe ușă… tu și tot universul pe care îl porți în tine. Te iubesc!
Dacă aș fi stiut ca e ultima dată când te văd plecând, te-aș fi oprit. Dacă aș fi intuit că e ultima noastră noapte împreună, n-aș fi închis un ochi. Știu sigur că dacă aș fi simțit că e ultima dată când râd alături de tine, aș fi plâns... mult. Ce bine că nu am știut! Nu-i așa, iubitule? Ce bine!
Mi-e dor de tine în toate modurile posibile: ca soț, ca tată, ca prieten. Te văd mereu când se deschide ușa sau când scârțâie scările. Inima asta a mea, care nu ar vrea să îți dea drumul, îmi joacă feste și mă face să te caut noaptea în pat sau să tresalt când sună telefonul, gândindu-mă pentru o (prea scurtă) clipă, că ești tu. Adevărul este, iubitule, că o mare parte din mine a murit când ai plecat.Dar dacă spun că am îngropat jumătate din mine când au lăsat sicriul în pământ, pot spune și că jumătate din mine locuiește acum in Cer, unde ești tu.Să stii că e adevărat! A avut loc o inversiune. Cel care a îngăduit să pleci așa devreme, s-a pus pe Sine în locul tău. Nu ducem lipsă de nimic, decât de prezența ta.
Oricât de ciudat ar suna, mă bucur pentru tine, iubitule! Stiu că ești fericit și liber… mai liber ca oricând altcândva. Adevărul e că pământul acesta (cu gravitatea lui cu tot) nu ți se potrivea. Nu pentru asta ai fost făcut. Cerul, însă, ți se potrivește de minune. Te văd acolo de fiecare dată când clipesc. Ai ajuns Acasa. Înțeleg… și de vreme ce accept, totul se schimbă: dorul de tine se transformă în dor de Cer si disperarea in nădejde. O să ne revedem, viteazule! Te iubesc!
Cu mult drag si dor,
Soția ta
P.S. Mi-e dor de râsul tău… mie și tuturor celor care l-au auzit vreodata.
