Iubitule,
Mă întreb mereu care ar fi fost ultimele tale cuvinte dacă ai fi știut… Cum m-ai fi privit? Cum mi-ai fi șters lacrimile? Care ar fi fost ultimul tău sfat? În mine ești încă atât de viu. Ai fi avut atât de multe să îmi mai spui! Te-aș fi ascultat cu plăcere o viață întreagă. Iubesc fiecare lecție pe care am învățat-o de la tine… cu și fără cuvinte.
Nu voi uita niciodată ziua în care m-ai învățat că e mai bine să nu faci deloc un lucru bun, decât să îl faci cu inimă rea. Mi-ai spus atât de simplu “Andreea, fă doar atât cât poți face cu bucurie.” Am să te ascult, iubitule! Ai fost un om bun.
Tu m-ai învățat că nici un parchet murdar și nici o pereche frumoasă de pantaloni nu trebuie să te împiedice să te pui în genunchi când intri în casă, să îți deschizi brațele și să strigi “Haideți la tati, minunaților!” Le lipsești mult…
De la tine am învățat că e mai de folos ca prietenii să ne calce pragul des și cu drag, decât să îi așteptăm într-o casă impecabilă. Avem prieteni buni, dragul meu! Ai fi mândru de ei dacă i-ai putea vedea. Cine știe? Poate poți...
M-ai învățat să așez corect vasele în mașina de spălat, să parchez cu spatele, să cioplesc în lemn, să conduc motociclete, să cultiv legume, să nu cheltuiesc mulți bani pe haine, să cos (spre rușinea mea, tu m-ai învățat să cos), să mă dau pe bicicletă, să pun parchet...
Tu m-ai învățat că nu e niciodată prea târziu sau prea grav pentru a-ți cere iertare și pentru a o lua de la început. De asemenea, ai demonstrat că orice poate fi iertat. Ai fost liber, pentru că ai ales să iubești și să uiți ceea ce era de neiertat. Te apreciez!
Tot tu m-ai convins că merită să fii transparent și să devii vulnerabil... chiar foarte vulnerabil în fața oamenilor, dacă te ajută să fii mai bun.
Îmi doresc să fiu curajoasă asemenea ție, când vine vorba de a spune Adevărul oamenilor. Ce bine mi-ar fi prins să îmi lași moștenire toată îndrăzneala ta! Curajul tău... nu poate fi cuprins în cuvinte! Ești cel mai viteaz dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut!
A fost plăcerea și onoarea mea să te am aproape... să te urmez. Desigur, despre tot ce am învățat de la tine aș putea scrie o carte, nu o scrisoare. Port în mine toate cuvintele tale. Mi-aș fi dorit să fiu în continuare soția ta... acum sunt văduva ta. Important este că sunt și am fost a ta. Dacă mă întrebi: prefer să fi fost soția ta pentru șapte ani, decât să nu îți fi aparținut deloc. Mă străduiesc să fiu genul de văduvă de care ai fi mândru... și mai ales genul de femeie spre care Dumnezeu privește cu plăcere. Mi-e dor de tine, prietene... soțule!
Cu dragoste și speranță,
Soția ta
P.S. Mi-e dor să fii tu cel care ia decizii.
