Iubitule,
Știi ce mi s-a spus de la început? “Pregătește-te, Andreea! Sărbătorile sunt cele mai grele în doliu.” Am auzit-o de nenumărate ori…însă nu a fost suficient să mă pregătească pentru ceea ce a urmat. E cumplit să sărbătorim fără tine! Într-un fel, te pierdem din nou de fiecare dată când ceva frumos se întâmplă și tu nu ești aici să împărtășim. Totuși azi, azi e ceva special.
E dimineața Învierii. Am sărbătorit-o de multe ori până acum… dar azi e altceva. Datorită ție, învierea mi-a coborât din cap în inimă… și mi-e plină inima de ea. Când înlocuiești un concept cu o persoană, se schimbă perspectiva.
Să știi că urăsc moartea… din același motiv: pentru că nu mai e doar un concept pentru mine. Moartea e 15 octombrie 2016, e un câmp anume de la marginea șoselei, e mâna ta prea rece și un ultim sărut pe frunte. Moartea e o viață întreagă fără tine… și mult mai mult de atât. E personală și aproape. E o nebunie urâtă care face loc celui mai frumos gând: Învierea!
Trăiesc cu gândul la ea. Învierea e certitudinea faptului că vom râde împreună din nou. Nu s-a terminat. Ne vom revedea. E o promisiune care șterge orice lacrimă, orice doliu, orice strigăt. E cea mai mare bucurie pe care am simțit-o vreodată, cea mai adâncă putere.
Sunt grele sărbătorile fără tine, iubitule! Sunt (într-un fel) grele toate zilele… mai puțin cea de azi. E dimineața Învierii… și asta mă duce cu gândul la viața care urmează. Azi voi cânta și voi sări de bucurie, voi striga cât mă țin corzile vocale pentru că sunt fericită. Sunt bucuroasă pentru tine și pentru noi toți… învierea schimbă tot. În miezul ei crește speranța vie și tăria oricui e cu adevărat puternic. Sunt vie, iubitule, și nu voi muri niciodată! Iar tu ești viu, măcar că ai murit! Cel ce e atât de Viu în noi, face toate lucrurile noi. Îl iubesc!
Hristos a înviat, iubitule!... și tu vei învia…
Cu mult drag și multă speranță,
Soția ta
P.S. Sunt văduvă de șase luni, dar niciodată singură.